UE este o uniune politică și economică a 27 de țări europene care cooperează în domenii precum comerțul, economia și justiția. Zona Schengen este o parte separată a UE, unde controalele la frontierele interne dintre țările participante au fost ridicate, ceea ce înseamnă că călătorii pot călători în zonă fără control al pașapoartelor.

Nu toate țările UE fac parte din Zona Schengen, iar unele țări care nu fac parte din UE participă la zona Schengen.

Pentru a face acest lucru mai transparent, în acest articol ne uităm și la istoria și originile atât ale UE, cât și ale UE Spațiul Schengen.

Istoria și originile UE

Uniunea Europeană (UE) s-a născut dintr-un proces de integrare politică și economică început după al Doilea Război Mondial. Unul dintre obiectivele principale a fost acela de a pune capăt războaielor dintre țările europene și de a găsi o modalitate de a lucra împreună și de a rezolva conflictele fără violență sau amenințări.

În 1951, a fost înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (abreviată: CECO). Aceasta era o organizație europeană menită să plaseze producția de cărbune și oțel sub autoritatea unei Înalte Autorități comune. CECO a fost fondată la acea vreme de Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos, Italia și Luxemburg. Acesta a fost primul pas către o uniune politică și economică între țările europene. În 1957, Comunitatea Economică Europeană (CEE) a fost înființată de aceleași țări, cu scopul de a consolida integrarea economică. CEE a creat o piață comună și a urmărit uniunea monetară.

În 1993, a fost semnat Tratatul de la Maastricht, care a dus la crearea Uniunii Europene (UE) și la introducerea euro ca monedă comună. De atunci, UE s-a extins odată cu aderarea unor noi țări, iar sfera cooperării dintre statele membre s-a extins la mai multe domenii, cum ar fi afacerile interne, afacerile externe, apărarea și justiția.

Istoria și originile zonei Schengen

Spațiul Schengen a fost creat când cinci țări s-au alăturat în 1985 Acordul Schengen a semnat o decizie privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune. În urma Acordului, în 1990 a fost încheiată Convenția de Implementare Schengen, care prevedea desființarea definitivă a controalelor la frontierele interne și o serie de măsuri însoțitoare. Au fost înăsprite controalele la frontierele externe, procedurile de eliberare a vizelor uniforme, Sistemul de informații Schengen (SIS), a fost intensificată cooperarea polițienească la frontierele interne și a fost îmbunătățită abordarea traficului de droguri.

În anii care au urmat, din ce în ce mai multe țări UE s-au alăturat convenției, iar în 1997 convenția a fost introdusă ca parte formală a dreptului UE. Astăzi, zona Schengen este formată din 27 de țări, dintre care majoritatea sunt membre ale UE, deși există și unele țări din afara UE care fac parte din zona Schengen.

Scopul Tratatului Schengen

Scopul Tratatului Schengen este de a desființa controalele la frontierele interne și ale pașapoartelor între țările participante și, astfel, de a crește libertatea de călătorie în zona Schengen. Aceasta înseamnă că călătorii în interiorul zonei fără control pașapoarte poate călători. Tratatul urmărește, de asemenea, să consolideze cooperarea dintre țările participante în domenii precum justiția și afacerile interne, cu scopul de a menține mai bine securitatea și de a combate criminalitatea în zonă.

De ce unele țări UE nu participă la spațiul Schengen?

Există mai multe motive pentru care unele țări UE nu fac parte din zona Schengen. Unul dintre motivele principale este că unele țări doresc să-și mențină propriile politici de securitate internă și de imigrație și nu doresc să facă compromisuri cu alte țări ale UE. Unele țări sunt conștiente de pericolele criminalității și ilegalității și au decis să-și mențină controalele la frontieră pentru a-și proteja propria securitate internă.

Alte țări nu sunt membre ale zonei Schengen, deoarece nu îndeplinesc încă din punct de vedere tehnic cerințele de participare, cum ar fi adaptarea infrastructurii la noile reguli sau adaptarea legislației lor interne. Există și țări care nu sunt membre ale UE, dar sunt membre ale zonei Schengen, precum Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein. Aceștia au semnat tratatul privind libertatea de călătorie și cooperarea cu țările UE în domenii precum justiția și afacerile interne.

Când li se permite țărilor să adere la spațiul Schengen?

Pentru a adera la spațiul Schengen, țările Schengen trebuie să demonstreze că sunt capabile:

• să păzească frontierele externe ale spațiului Schengen în numele celorlalte țări Schengen și o uniformă viza de scurta sedere a livra (viză Schengen);
• lucrează eficient cu ceilalți Țările Schengen menținerea unui nivel ridicat de securitate odată cu desființarea controalelor la frontierele interne;
• să aplice regulile Schengen care reglementează controalele la frontierele terestre, maritime și aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea polițienească și protecția datelor cu caracter personal;
• se conectează și utilizează Sistemul de informații Schengen (SIS) și Sistemul de informații privind vizele (VIS).

Țările Schengen sunt supuse în mod regulat unei evaluări pentru a determina dacă aplică corect regulile Schengen.

Ce țări sunt țări Schengen?

Există 27 de țări europene care se încadrează în spațiul Schengen. Acestea sunt așa-numitele țări Schengen. În calitate de rezident al Uniunii Europene (UE), puteți călători liber în aceste țări. Persoanele sunt controlate la frontierele externe ale spațiului Schengen.

Acestea sunt țările Schengen:

• Belgia;
• Danemarca;
• Germania;
• Estonia;
• Finlanda;
• Franţa;
• Grecia;
• Ungaria;
• Italia;
• Croația (membru de la 1 ianuarie 2023);
• Letonia;
• Liechtenstein;
• Lituania;
• Luxemburg;
• Malţ;
• Olanda;
• Norvegia;
• Austria;
• Polonia;
• Portugalia;
• Slovenia;
• Slovacia;
• Spania;
• Republica Cehă;
• Islanda;
• Suedia;
• Elveţia.

Care țări UE nu sunt țări Schengen

Aceste țări UE nu fac parte din spațiul Schengen: 

• Bulgaria;
• Cipru;
• Irlanda;
• România.

Care țări din afara UE sunt țări Schengen

Aceste țări nu fac parte din UE, dar fac parte din spațiul Schengen:

• Liechtenstein;
• Norvegia;  
• Islanda;
• Elveţia.  

Viitorul UE

Viitorul UE este incert și depinde de o serie de factori. Există mai multe provocări cu care se confruntă UE, cum ar fi criza migrației, amenințarea tot mai mare a terorismului, impactul Brexit-ului, inegalitatea economică dintre statele membre, viitorul zonei euro și mișcările eurosceptice tot mai mari în cadrul unor state membre.

Există, de asemenea, un apel tot mai mare pentru o integrare în continuare în UE, cum ar fi stabilirea unei politici comune de azil și migrație, o uniune comună de apărare și o politică externă și de securitate mai coordonată. Pe de altă parte, există și voci pentru mai puțină integrare și mai multă suveranitate națională, mai ales în țările în care este prezentă o mișcare eurosceptică în creștere.

Este dificil de prezis cum va arăta viitorul UE, dar va depinde de modul în care UE și statele sale membre sunt capabile să facă față provocărilor și să atingă un echilibru între nevoia de integrare și nevoia de suveranitate națională.

Viitorul Schengen

UE lucrează în prezent la un program de „frontiere inteligente” pentru frontierele externe. Acesta constă într-un sistem de intrare/ieșire care îmbunătățește controalele la frontieră, combate migrația ilegală, facilitând în același timp trecerea frontierei pentru călătorii frecvenți și verificați în prealabil. UE urmărește, de asemenea, să facă procedura de viză mai compatibilă cu alte domenii de politică, cum ar fi turismul, și să faciliteze și mai mult procedurile pentru călătorii frecventi. În plus, se ia în considerare un nou tip de viză, viza de tur, care ar permite unei persoane să rămână pe teritoriul a două sau mai multe țări Schengen mai mult de 90 de zile, dar nu mai mult de un an (cu posibilitatea
pentru a prelungi aceasta cu încă un an).

Cu toate acestea, viitorul zonei Schengen rămâne incert, deoarece zona se confruntă cu mai multe provocări, cum ar fi criza migrației, amenințarea tot mai mare a terorismului și impactul unei pandemii, de exemplu. Criza migrației a dus la tensiuni între țările participante cu privire la modul de a face față afluxului de refugiați și migranți. Unele țări și-au restabilit temporar controalele la frontieră pentru a ține situația sub control, amenințând libertatea de călătorie în interiorul zonei.

Amenințarea tot mai mare a terorismului a dus la creșterea măsurilor de securitate în zonă, restrângând libertatea de călătorie. Există, de asemenea, voci în favoarea consolidării în continuare a cooperării în zona Schengen, cum ar fi stabilirea unei politici comune de azil și migrație și controale comune la frontieră. Prin urmare, este dificil de prezis cum va arăta viitorul zonei Schengen. Va depinde de modul în care UE și țările participante sunt capabile să abordeze provocările și să găsească echilibrul între libertatea de călătorie și securitatea cetățenilor.

Surse: Guvernul național și Comisia Europeană

Postări asemănatoare:

• comunicat de presa
• Mai puține cereri de viză Schengen în 2020 din cauza Corona
• Documente de călătorie pentru cetățenii din afara UE
• Zona Schengen: ce este și ce poți face cu ea?
• Călătorie în spațiul Schengen și UE